Un tânăr de 30 de ani a murit şi altul a fost rănit grav, duminică, în urma unui accident care a avut loc pe Autostrada A3, între Ploieşti şi Bucureşti, traficul rutier spre Capitală fiind blocat.Potrivit ISU Prahova, accidentul s-a produs pe A3, la intrarea pe Autostradă dinspre Ploieşti, între doi motociclişti.

În urma impactului, unul dintre motociclişti, în vârstă de 30 de ani, a fost declarat decedat.

La faţa locului a intervenit un elicopter SMURD care a preluat cea de-a doua victimă, un bărbat, care are mai multe traumatisme, starea lui fiind gravă. Acesta va fi dus la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Traficul rutier pe Autostrada A3, pe sensul Ploieşti – Bucureşti este blocat la ora transmiterii acestei ştiri, pentru efectuarea cercetării la faţa locului.