Numărul bebeluşilor născuţi la Maternitatea Giuleşti din Capitală infectaţi cu stafilococ auriu creşte de la o zi la alta.

Alţi doi bebeluşi au fost internaţi miecuri la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, iar numărul total a ajuns la cinci. Toţi s-au născut la Maternitatea Giuleşti, unde inspectorii sanitari se află şi miercuri în control! Trebuie să stabilască dacă acolo este sursa infecţiei.

Sub tratamentul medicilor se află trei bebeluși, iar unul dintre ei a rămas internat acolo de săptămâna trecută, când a apărut și primul caz. Doi dintre ei au trei săptămâni, iar altul are doar cinci zile.

Primii doi, de trei săptămâni, au fost internați miercuri la „Grigore Alexandrescu”, cu infecții ale pielii, iar cel de doar cinci zile a fost intrernat pe data de 4 mai, cu probleme respiratorii.

Reprezentanții spitalului anunță că toți cei cinci copii sunt în stare stabilp, atât cei trei care sunt acum internați, dar și cei doi care au fost deja externați.

Cu toții au fost născuți la Maternitatea Giulești, prin cezariană. Însă reprezentanții maternității spun că acești copii care au fost la „Grigore Alexandrescu” au fost internați în spital la mai mult de trei zile de la externarea din maternitate.

Inspectorii sanitari se află la Maternitatea Giulești de miercuri, au prelevat deja 48 de probe și vor spune dacă acești bebeluși au fost infectați aici.