La începutul anului, atât fostul ministru al Turismului Elena Udrea, cât şi fostul procuror-şef DIICOT Alina Bica anunţau, prin intermediul avocaţilor, că se află în Costa Rica. Niciuna nu avea, la momentul respectiv, vreo măsură preventivă, motiv pentru care au putut pleca din ţară fără probleme.

Atât Elena Udrea, cât şi Alina Bica au solicitat statut de refugiat în Costa Rica. De altfel, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, anunţa, în instanţă, că aceasta ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis însă că, potrivit înscrisurilor obţinute până la acea vreme, Elena Udrea doar a solicitat statutul de refugiat, nu l-a şi primit, şi, prin urmare, au continuat procedurile judiciare în cadrul dosarului de pe rol.

Pe 17 februarie, fostul ministru al Turismului anunţa că se află în Costa Rica. În aprilie, Elena Udrea transmitea, prin intermediul avocaţilor săi, la procesul “Gala Bute”, că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica.

Ea anunţa tot atunci şi că este însărcinată cu gemeni. La finalul lunii martie, Elena Udrea transmitea însă, prin intermediul înscrisurilor depuse de avocaţii săi, că a pierdut unul din gemeni.

Două luni mai târziu, pe 5 iunie 2018, fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute”.

Imediat, Poliţia Română cerea instanţei mandat european de arestare şi urmărirea internaţională a Elenei Udrea, iar tot atunci mninistrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa că extrădarea este posibilă şi fără un tratat bilateral cu Costa Rica şi că ministerul se va ocupa de transmiterea cererii de extrădare. Apoi, în 25 iunie, ministrul Justiţiei declara că şi-a îndeplinit la timp şi complet obligaţiile care îi revin cu privire la procedurile de extrădare în cazul Elenei Udrea.

Ulterior, pe 20 septembrie, iubitul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, anunţa pe Facebook că aceasta a născut o fetiţă. Veronel Rădulescu, avocatul fostului ministru, declara că din acel moment nu mai există nicio şansă ca aceasta să fie extrădată, deoarece copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Luni, Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis şi instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica.

Alina Bica a fost dată în urmărire generală în 27 iunie, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru ”favorizarea făptuitorului”, în dosarul în care a fost cercetat şi Adriean Videanu. Şi fostul procuror-şef DIICOT a cerut din luna ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica, după cum au anunţat avocaţii la proces. Soţia omului de afaceri Ovidiu Tender declara însă, la jumătatea lunii iunie, că aceasta nu s-ar mai afla în Costa Rica, ci în Panama.