Curtea Constituţională va dezbate, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu proiectul adoptat de Senat al deputatului PSD Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor.

“Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, obiecţie formulată de Preşedintele României”, este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Curţii Constituţionale a României (CCR), publicată pe site-ul instituţiei.

Dezbaterea asupra acestei obiecţii a fost amânată în mai multe rânduri de către judecătorii Curţii.

Pe 2 august, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională în legătură proiectul adoptat de Parlament şi iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Şeful statului argumentează că “în cuprinsul aceluiaşi act normativ se regăsesc două dispoziţii contradictorii cu privire la momentul până la care Agenţia Naţională de Integritate poate evalua diferenţele semnificative de avere, existenţa unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate”, potrivit sesizării transmise de Iohannis Curţii Constituţionale, informează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele României face referire în legea crirticată şi la un nou alineat introdus la articolul 25 care face imposibilă sancţionarea de către ANI pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. Preşedintele mai spune că prevederile acestui alineat contravin principiului statului de drept stipulat în Constituţie, şi este afectată direct activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate de prevenire şi sancţionare a averilor nejustificate, a incompatibilităţior şi conflictelor de interese.

“Mai mult, art. 25 alin. (5) nou introdus prin legea criticată conduce la imposibilitatea Agenţiei Naţionale de Integritate – instituţie cu competenţă unică în materia evaluării declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, urmată de confirmarea/infirmarea instanţelor de judecată – să mai evalueze şi să sancţioneze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. (…) Dispoziţiile legii supuse controlului Curţii Constituţionale contravin principiului statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, afectând în mod direct activitatea de prevenire şi sancţionare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor”, potrivit sursei citate.

“Totodată, norma nou introdusă prevede că „faptele (…) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor”. Această soluţie legislativă este lipsită de claritate şi precizie, întrucât conduce la concluzia că faptele se prescriu, când, în realitate, norma ar trebui să expliciteze că este vizată prescripţia răspunderii”, completează Iohannis în textul sesizării.

Pe 10 iulie, Senatul a adoptat, decizional, iniţiativa legislativă a deputatului PSD Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate şi conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârşirii lor. Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi “pentru” şi 13 “împotrivă”.

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

“Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor,” prevede unicul articol al propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.