Grecia a reluat joi cursele aeriene către Macedonia, în urma unui acord între cele două ţări, care pune capăt unei dispute diplomatice privind denumirea fostei republici iugoslave, relatează site-ul postului BBC.

Primul zbor a decolat de la Atena la ora locală 18:40 (coincide cu ora României), urmând să aterizeze la Skopje.

Vicepremierul macedonian Bujar Osmani, care a efectuat o vizită în Grecia, s-a aflat la bordul cursei de joi.

Premierul Macedoniei, Zoran Zaev, a anunţat în luna iunie ajungerea la un acord cu Grecia privind numele ţării sale, care se va numi “Republica Macedonia de Nord”.

Aderarea Macedoniei la UE şi NATO, a fost blocată până recent de Grecia, care a refuzat să accepte numele ţării, considerând că reprezintă o revendicare teritorială pentru una din regiunile sale nordice, care poartă acelaşi nume.