Fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, i-a adus miercuri un omagiu Regelui Mihai, al cărui sicriu cu trup neînsufleţit a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş.

Emil Constantinescu a depus o coroană de flori în faţa intrării principale de la Peleş, după care a intrat în Holul de Onoare, unde a prezentat condoleanţe membrilor Familiei Regale.

Miercuri după-amiaza, la Castelul Peleş, au ajuns preşedintele Klaus Iohannis, premierul Mihai Tudose şi membri ai Guvernului, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor de la Bucureşti. Sunt aşteptaţi în continuare să îi aducă un ultim omagiu fostului suveran reprezentanţi ai instituţiilor statului şi ai corpului diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai altor organizaţii internaţionale, reprezentanţi ai Academiei Române. AGERPRES/(AS – autori: George Onea, Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru)