Câteva mii de persoane i-au adus un ultim omagiu regelui Mihai, vineri, până la prânz, în cea de-a doua zi de doliu naţional, printre cei care au venit la Palatul Regal din Bucureşti numărându-se şi Lascăr Duiliu Zamfirescu, fost coleg de şcoală al fostului suveran.

Mii de oameni de toate vârstele, aşezaţi pe mai multe rânduri în jurul Palatului Regal, au continuat vineri să stea la coadă, aşteptând mai multe ore pentru a se putea reculege la catafalcul regelui Mihai.

Îmbrăcaţi în haine cernite şi ţinând în mâini lumânări şi buchete de flori, oamenii au venit să îşi ia rămas bun de la fostul suveran.

“Sunt foarte impresionată (…) Tot ce e bun a însemnat regele Mihai. Să fim foarte atenţi la tot ce a spus regele, să fim foarte atenţi şi să luăm aminte”, a spus plângând o doamnă din Bucureşti.

La catafalcul regelui Mihai a venit vineri şi Lascăr Duiliu Zamfirescu, care a fost coleg de clasă cu fostul suveran. Însoţit de nepoata sa, Ilinca Iordache, acesta s-a recules pentru câteva momente lângă sicriul depus în Sala Tronului din Palatul Regal.

“Eu am o pierdere”, a spus îndurerat Lascăr Duiliu Zamfirescu, precizând că oamenii ar trebui să preţuiască modestia şi decenţa regelui Mihai.

La rândul său, nepoata lui Lascăr Duiliu Zamfirescu a menţionat că l-a cunoscut pe regele Mihai din poveştile bunicului său şi din cărţile pe care le-a citit.

Potrivit acesteia, Lascăr Duiliu Zamfirescu şi regele Mihai au vorbit pentru ultima dată în urmă cu aproximativ un an iar în ultimele zile, bunicul său a rememorat amintirile din copilărie.

“Şi-a adus aminte, se uita la poze, rememora amintirile din copilărie, din clasă, a retrăit cumva toate momentele frumoase petrecute împreună (…) Au vorbit ultima dată la telefon, din câte ştiu, mai demult, acum un an cred”, a spus ea.

Pentru ea, regele Mihai a avut calităţi de care lumea nu-şi dă seama. “Calităţi ale unui om rar, foarte rar (…) Cred că a avut un destin tragic, dar din care avem cu toţii ce învăţa şi miile de oameni care ies astăzi să-i aducă un ultim omagiu cred că într-un fel repară un pic ce s-a întâmplat în ultimii ani, deşi prea târziu”, a mai spus ea.

La catafalcul regelui Mihai s-a recules vineri şi Mihai Dima, prim-vicepreşedinte la Asociaţia Nevăzătorilor din România.

“Este astăzi un moment pe cât de trist, pe atât de emoţionant (…) Istoria instituţiilor pentru nevăzători are şansa de a purta pecetea nobilă a relaţiei directe cu familia regală. Primul aşezământ pentru orbi a fost creat în anul 1906 în România de către regina Elisabeta, iar şcoala şi asociaţia care s-au dezvoltat ulterior au avut întotdeauna o legătură foarte strânsă cu familia regală. (…) Pentru noi, ca români, ca nevăzători, acest moment este unul în care să ne exprimăm recunoştinţa şi să aducem un ultim omagiu unui om care a reprezentat mai mult decât un rege vremelnic, mai mult decât un rege care a trăit o bună perioadă în exil, a reprezentat o instituţie, un standard de civilizaţie la care aspirăm, un standard de moralitate şi de patriotism”, a subliniat Mihai Dima.

La Palatul Regal au venit vineri şi reprezentanţii Asociaţiei Tradiţii Ostăşeşti, care au depus o coroană de flori.

“Reprezentăm tradiţiile armatei române începând de la perioada Cuza până la momentul ’47. Astăzi suntem aici pentru a ne exprima onorul şi a aduce un prinos de recunoştinţă regelui nostru Mihai I. Susţinem deci tot ce înseamnă casa regală şi armata română prin tradiţiile ei”, a declarat Liviu Burcea, reprezentant al asociaţiei.

Toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu regelui Mihai o pot face în continuare pe parcursul zilei de vineri.

Funeraliile regelui Mihai se vor încheia sâmbătă, în cea de-a treia zi de doliu naţional, când fostul suveran va fi înmormântat la Curtea de Argeş. AGERPRES/(A, AS – autor: Mădălina Cerban, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)