Ca urmare a acestui articol, senatorul ALDE a publicat trei postări pe pagina sa de Facebook, în cursul zilei de vineri şi sâmbătă, în care face referire la acest subiect.

Prima dintre ele, publicată vineri, la ora 11:18, în care distribuie şi articolul amintit, este următoarea: „Cum aşa? BNR zice că băncile străine, prin strategia lor, au menţinut România în stare de subdezvoltare economică??? Păi, când vorbeam noi despre asta, eram duşmanii românilor care vor rămâne fără credite şi mai eram şi provocatori de riscuri sistemice! Dar BNR, abia acum constată asta? P.S. Camera Deputaţilor e paralizată de scandaluri interminabile în loc să adopte legile împotriva camatariei… #vremdreptate”.

La ora 16:13, senatorul ALDE revine şi informează că l-a convocat, din nou, în acest an, la Comisia economică a Senatului, pe Guvernatorul BNR.

„CINEVA VA TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ!!! Aşadar, e pentru prima dată când BNR ne informează că opt bănci străine care operează în România, au avut o strategie să menţină România în stare de sub-dezvoltare economică!!! E o concluzie de o gravitate extremă! Firesc, se nasc nişte întrebări legitime: 1. A fost sau nu înţelegere de tip cartelar între cele opt bănci? În orice variantă, seamănă a subminare a economiei naţionale! 2. BNR a constat acest lucru abia acum? Această strategie e doar de un an? De ce nu a intervenit până acum? Dacă a aflat abia acum, înseamnă că trebuie demis întreg Consiliul de administraţie, iar dacă au ştiut şi au tăinuit, e şi mai grav. Pentru a ne lămuri, l-am invitat pe guvernatorul Isărescu, marţi la ora 12.30, la Comisia economică a Senatului!”, a scris Zamfir, în cea de-a doua postare de pe Facebook referitoare la acest subiect.

În plus, sâmbătă, la ora 22:13, senatorul ALDE de Braşov a revenit cu o postare intitulată „PREŞEDINTELE CONSILILUI CONCURENŢEI TREBUIE DEMIS!”.

„Bogdan Chiritoiu a muşamalizat ani de zile această ticăloşie! Opt bănci au avut o strategie comună să nu lase România să se dezvolte economic, iar Consiliul Concurenţei nu numai că a îngropat raportul de control, dar i-a lăsat, în continuare, pe bancheri să-i jecmănească pe români! P.S. Cum ne-au minţit ei – BNR, băncile, Consiliul Concurenţei – ani de zile că riscul ţară e cauza creditării scumpe, când de fapt ei erau înţeleşi să ne sărăcească… #vremdreptate”, a mai susţinut sâmbătă seara, Zamfir, pe Facebook.

Ca urmare a acestor postări, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, i-a recomandat, duminică, într-o declaraţie de presă, senatorului ALDE să consulte un document oficial, care a fost deja transmis Parlamentului, pentru că altfel riscă să prezinte, din nou, concluzii greşite.

„Dl. senator Daniel Zamfir a făcut recent câteva comentarii legate de activitatea BNR, raportându-se la un articol de opinie din Ziarul Financiar, apărut vineri, 14 decembrie 2018. Articolul respectiv este un articol de opinie, iar titlul acestuia, invocat de dl senator Daniel Zamfir, în declaraţiile sale publice, nu reflectă punctul de vedere al BNR, ci doar concluziile jurnalistului autor («BNR afirmă că, prin strategiile lor, marile bănci menţin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară»). BNR nu susţine afirmăţiile respective. Considerăm că, dat fiind importantă subiectului, o abordare responsabilă presupune obligatoriu o raportare directă la documentele oficiale – «Raportul de stabilitate financiară», ediţia decembrie 2018, de la care a pornit întreagă dezbatere, mai ales «Tema specială: Eficienţa operaţională a sectorului bancar şi nivelul intermedierii» (pag. 101 din Raport), şi nu doar o lectură superficială a unui articol de opinie. Altfel, dl senator riscă din nou să prezinte concluzii pripite sau complet greşite. Raportul este public şi a fost trimis inclusiv comisiilor de specialitate din Parlament”, a afirmat, duminică, Dan Suciu, purtătorului de cuvânt al BNR, într-o declaraţie de presă.

Reprezentantul Băncii centrale i-a reamintit senatorului ALDE că, raportul a fost prezentat într-o conferinţă de presă luni, 10 decembrie 2018, de conducerea executivă a BNR.

„Cu această ocazie, guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu, a susţinut un discurs, iar viceguvernatorul BNR, dl Liviu Voinea, a susţinut o prezentare detaliată a raportului. Toate aceste documente reflectă poziţia BNR în raport cu chestiunile evocate”, a mai precizat Suciu.

În plus, Consiliul Concurenţei a anunţat, luni, că nu a primit nicio sesizare de la instituţiile publice referitoare la posibile înţelegeri ilegale între bănci în ceea ce priveşte creditarea companiilor, ca răspuns la afirmaţiile senatorului ALDE Daniel Zamfir.

Într-un comunicat de presă, Autoritatea de Concurenţă a precizat că instituţia are în derulare două investigaţii declanşate din oficiu, pe piaţa serviciilor de leasing operational şi pe piaţa de leasing financiar şi a creditului de consum din România. În cadrul investigaţiilor s-au desfăşurat inspecţii inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale, aceasta acţiune fiind cea mai amplă investigaţie a instituţiei. Rezultatele investigaţiilor vor fi făcute publice imediat după finalizarea acestora şi luarea unei decizii.

„Reamintim că autoritatea de concurenţă a făcut recomandări pentru eficientizarea/creşterea concurenţei în sectorul financiar şi, implicit, pentru scăderea comisioanelor, în contextul finalizării anchetei sectoriale pe piaţa serviciilor bancare de retail. Astfel, una dintre recomandări se referă la intensificarea concurenţei odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piaţa către noi actori (de ex: fintech-uri), dar care nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor”, se detaliază în comunicatul de presă.