Eurodeputatul Cătălin Ivan anunță că a depus vineri, la Parlament, o inițiativă cetățenească pentru interzicerea în România a acțiunilor la purtător, atât “în relațiile comerciale normale, cât și în cazul companiilor care fac afaceri cu statul român”.

“Niciun om cinstit nu simte nevoia să se ascundă. Transparența reprezintă cea mai puternică armă de luptă împotriva corupției. Trebuie să privim acest proiect de identificare a tuturor beneficiarilor afacerilor din România ca pe un instrument de combatere a sărăciei”, afirmă Cătălin Ivan, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit lui Cătălin Ivan, proiectul este menit să contribuie la lupta împotriva corupției și la combaterea sărăciei.

Europarlamentarul menționează că, potrivit datelor de la Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în România funcționează în prezent 384 de astfel de societăți ai căror proprietari sunt imposibil de identificat, iar aceste firme au încheiat, în ultimii zece ani, contracte de miliarde de euro cu statul.

“Pe lângă vulnerabilitățile legate de spălare de bani sau chiar finanțarea mascată a terorismului, vorbim aici de miliarde de euro pe care statul român nu le poate urmări și care dispar în neant. Nu știm cine se află în spatele acestor companii care fac afaceri cu banii contribuabililor români, prin urmare, în cazul unor fraude sau fapte de corupție, nu putem urmări banii și nici nu poate fi recuperat prejudiciul. România nu își mai poate permite luxul de a ‘rătăci’ miliarde de euro”, a motivat europarlamentarul această inițiativă.

Ivan a subliniat că proiectul a fost inițiat în urma unor dezbateri cu DIICOT, Funky Citizens, Transparency International, Frames Media Network și Rise Project.

“Acest proiect de lege nu s-a născut din neant, ci este rezultatul unor serii de dezbateri pe care le-am organizat împreună cu parteneri foarte importanți implicați în combaterea corupției, a spălării de bani și a infracțiunilor economico-financiare. Toate aceste instituții, organizații non-guvernamentale și toți acești profesioniști și-au bazat punctele de vedere și recomandările (din acest proiect legislativ — n.r.) pe studii realizate de-a lungul mai multor ani. Concluziile lor sunt extrem de pertinente și trag un foarte serios semnal de alarmă”, a explicat europarlamentarul Cătălin Ivan.

El subliniază că reprezentanții Funky Citizens susțin că statul român a atribuit în 2015 contracte de achiziții publice de 18,8 miliarde de euro, iar alți 1,4 milioane euro au fost cheltuiți prin achiziții directe.

La rândul său, Adrian Negrescu, cofondator RoAction, precizează în comunicatul citat că “pentru o țară cu foarte multe probleme sociale, economice și politice, corupția este o problemă de siguranță națională, iar stoparea modalităților prin care banii publici ajung în buzunare private este vitală pentru dezvoltarea economică, dar și pentru consolidarea democrației în România”.

Acțiunile la purtător sunt interzise în Belgia, Cehia, Cipru, Malta, Marea Britanie, se menționează în comunicat.

AGERPRES/(AS — autor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Irina Giurgiu)