O cunoștință al ducilor de Sussex a dezvăluit presei care a fost sursa de inspirație pentru numele primului lor nou-născut. Archie, bebelușul celor doi s-a născut luni, la spital, la câteva zile după termen.

Ducesa de Sussex și-ar fi botezat fiul Archie, după numele unei pisici pe care a iubit-o foarte mult, a mărturisit o cunoștință a fostei actrițe, scrie Daily Mail.

„Doria (n.r. mama lui Meghan Markle) a salvat pisica, iar animalul a devenit repede un membru important al familiei. Lui Meghan îi plăcea să se joace cu el și întotdeauna le povestea prteneilor despre acea pisică. Nu este nicio surpriză că și-a botezat bebelușul Archie. A iubit foarte mult acel animal de companie”.

Meghan le-ar fi povestit prietenilor săi că pisica ei era dolofană deoarece o htănea cu boane înghețate de struguri, însă a murit când fosta actriță a plecat la colegiu.