Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, referitor la incidentul din Marea Azov, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părţilor implicate să trateze cu calm conflictul. “Încă de la început, am solicitat să fiu informat de întreaga evoluţie şi aşa s-a întâmplat, serviciile noastre m-au ţinut la curent în timp real, o reacţie oficială a României a fost emisă de MAE, după consultarea prealabilă cu noi. Urmărim cu foarte mare atenţie şi în timp real evoluţiile din Ucraina şi, sigur, din zona strâmtorii Kerci unde s-a produs acel incident. Noi suntem pregătiţi pentru orice scenariu, pentru orice măsură, dar, aşa cum şi aliaţii noştri din NATO şi prietenii noştri din UE au afirmat, şi noi suntem de aceeaşi părere. Am adresat rugămintea părţilor implicate să trateze cu calm incidentul, să se meargă spre detensionare şi, în acest fel, lucurruile pot mult mai uşor să revină la normalitate. În acest moment, urmărim în continuare ce se întâmplă şi vom fi pregătţi să reacţionăm proporţional, însă în final pot să spun că pentru români nu există niciun motiv de îngrijorare”, a declarat Klaus Iohannis, la sediul Ambasadei României la Paris.

Întrebat dacă a avut o discuţie cu preşedintele Ucranei, Petro Poroşenko, şeful de stat romîn a refuzat să răspundă.

Statele Unite au condamnat, luni seară, acţiunile “ilegale” şi “arogante” ale Rusiei împotriva Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică a cerut Moscovei să elibereze militarii ucraineni capturaţi. Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Ucraina a denunţat o “agresiune” a Rusiei.

Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a cerut Moscovei eliberarea militarilor ucraineni şi a navelor. “Ceea ce s-a întâmplat este foarte grav. Toţi aliaţii exprimă susţinere deplină pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei. Nu există nicio justificare pentru utilizarea forţei militare împotriva navelor şi peronalului militar din Ucraina, astfel că cerem Rusiei să elibereze imediat militarii Ucrainei şi navele”, a spus Stoltenberg.