„În ultima perioadă, în cadrul reţelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor şi la reducerea parametrilor de funcţionare a sistemului. Problemele apărute în funcţionarea şi explotarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare.

Potrivit proiectului, suma necesară pentru reabilitarea a peste 100 de kilometri de conducte este de 1,2 miliarde de lei, cu tot cu TVA.

Capitala s-a confruntat cu probleme mari din cauza avariilor ce s-au produs aproape zilnic, iar furnizarea apei calde şi a agentului termic a fost sistată, în unele zone, situaţie care s-a întâmplat toată iarna, dar şi săptămânile trecute, când peste 600 de blocuri nu au avut apă caldă şi căldură.
PMB: A fost admisă cererea de suspendare provizorie a falimentului RADET

Primăria Capitalei anunţă că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis cererea de suspendare provizorie a deciziei de deschidere a falimentului RADET, regia urmând să revină la perioada de observaţie. Primăria mai precizează că nici bucureştenii, nici salariaţii RADET nu vor fi afectaţi.

„Primăria Municipiului Bucureşti anunţă marţi, 23 aprilie 2019, că a fost admisă cererea de suspendare provizorie a executării sentinţei de deschidere a falimentului RADET, judecată la Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti. În concret, începând de astăzi, întregii activităţi a RADET nu i se mai aplică niciunul dintre efectele falimentului, regia autonomă revenind la perioada de observaţie, respectiv cea de dinaintea pronunţării falimentului”, informează Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în următoarea perioadă întreaga activitate a RADET va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica.

„Primăria Municipiului Bucureşti subliniază că agentul termic va fi livrat către populaţie şi îi reasigură pe bucureşteni că nu vor fi afectaţi. Salariaţii regiei nu vor resimţi nici ei această schimbare şi nu se vor face disponibilizări”, mai arată municipalitatea.

Decizia vine după ce săptămâna trecută, Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a RADET. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, activitatea RADET va fi preluată de nou-înfiinţata Companie Municipală Termoenergetica.