După aceeste demersuri, la finele lunii iulie 2017 este descoperit primul focar de pestă porcină africană, într-o gospodărie din judeţul Satu Mare. Primele investigaţii întreprinse la faţa locului de către echipa de inspectori ai DSVSA Satu Mare a reieşit suspiciunea că virusul bolii a fost introdus în ţară prin intermediul unor produse de origine animală contaminate, provenite din Ucraina.

De atunci boala a căpătat o extindere explozivă în sud-estul şi una ceva mai lentă în nord-vestul României, deplasându-se uşor spre centrul ţării.

Observând agresivitatea cu care se răspândeşte boala, au fost fermieri care au afirmat că România a fost ţinta unor atacuri bio-teroriste, solicitând intervenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

La nivelul autorităţilor, eforturile au fost, la nivel declarativ, pe măsura urgenţei şi intensităţii crizei, dar rezultatele nu au prea apărut, de unde şi extinderea agresivă. Singura măsură de care s-au folosit intens oficialii statului a fost despăgubirea în bani acordată celor afectaţi.

De unde puterea virusului? Profesorul spaniol José Manuel Sánchez-Vizcaíno, expert în virusologie, a expus în România rezultatele cercetărilor sale asupra virusului pestei porcine africane, dar şi experienţa dobândită în lupta pentru combaterea bolii, în Spania, Portugalia şi Lituania. Principalele probleme în controlul pestei porcine africane, conform expertului, sunt: organismul animal nu produce anticorpi pentru neutralizare (motiv pentru care încă nu s-a găsit un vaccin), rezistenţa mare la condiţiile de mediu, variabilitate a genotipurilor mare (24 genotipuri), semnele clinice ale animalelor infectate sunt asemănătoare cu cele ale altor boli, diagnosticul se poate pune doar în urma analizelor de laborator, contaminarea se face pe mai multe căi (insecte contaminate, resturi contaminate, animale purtătoare, condiţii de biosecuritate nerespectate).

Potrivit analizei lui Sánchez-Vizcaíno, principalele probleme în ceea ce priveşte pesta porcină africană sunt fermele cu biosecuritate slabă (cu animale crescute în aer liber, cu posibilitate de mişcare şi în afara padocurilor, în curte), procesul de identificare a animalelor efectuat necorespunzător, ceea ce creează probleme în transabilitate, controlul scăzut al mişcării animalelor şi al dezinfecţiei vehiculelor de transport. De asemenea, expertul susţine că este nevoie de un program global de eradicare, schimbări în industria porcului şi identificarea de soluţii pentru mişcările din fermele comerciale. Printre factorii de risc, cei mai importanţi au fost menţionaţi importurile ilegale de porci vii şi produsele din carne de porc şi biosecuritatea scăzută în exploataţiile de creştere a porcilor. A fost subliniat faptul că, în cazul bolilor care prezintă un pericol de răspândire prin intermediul animalelor sălbatice, biosecuritatea reprezintă un instrument esenţial.

Încercând să explice dezastrul pentru fermieri, ministrul Agriculturii Petre Daea s-a ales şi cu o verificare din partea Consiliului pentru Combaterea Discriminării, deoarece a comparat efectele epidemiei cu Holocaustul. “Trebuie să sacrificăm, din nefericire, 45.000 de capete la Carniprod şi avem o veste proastă, că virusul ar fi şi în alt complex-care înseamnă 17.000-18.000 de capete. (…) Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente ca să uşureze boala. Singura metodă este sacrificarea. Porcii aceştia toţi se incinerează (…), e o muncă extraordinară, acolo este că la Auschwitz, domnule. Gândiţi-va că acolo sunt efective de porci care pleacă de aici, se asomează, trec dincolo în partea cealaltă şi se pun pe foc. Alţii se izolează. Procedura o fac medicii veterinari, care sunt la limita rezistenţei psihice, ca să stai cu 2-3000 de porci pe zi să îi omori, se află în faţa unei situaţii greu de explicat, dar mai ales greu de ţinut “, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, la o televiziune.

Ulterior, reprezentanţii Opoziţiei i-au cerut demisia, iar ca răspuns Daea şi-a cerut scuze public susţinând că a vrut doar să arate care este durerea sufletească a fermierilor.

Lupta cu pesta porcină africană va continua şi în 2019, desigur; în alte ţări erdicarea bolii a durat ani, zeci de ani – în Spania, de exemplu, a fost nevoie de trei decenii. În Rusia, în 1977, an în care se sărbătoreau 50 de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie, lichidarea focarului din Odesa a dus la apariţia unei coloane de fum atât de mari şi de persistente încât a trezit până şi mirarea americanilor.

Pe de altă parte, experienţa acumulată de statele în care boala a fost prezentă este importantă. În Rusia, măsurile de securitate şi de control al bolii au dus la dublarea producţiei din ferme, în prezent, de la nivelul din 2007, în condiţiile marile unităţi de creştere a animalelor au înţeles să fie atente, să controleze mâncarea animalelor, procesul de dezinfecţie, carantina, accesul în incinte, vânarea porcilor mistreţi, ansamblul de măsuri pe care, la noi, îl cunoaşte toată lumea, dar puţini îl respectă.