Pompierii din întreaga ţară au avut sute de intervenţii pentru îndepărtarea efectelor vremii nefavorabile în unsprezece judeţe din ţară, iar problemele nu s-au terminat.

UPDATE 11:30 Cota de inundaţie pe Prut în zona localităţii Oroftiana, la intrarea râului în ţară, era depăşită, miercuri dimineaţă, cu 12 centimetri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, tendinţa este de creştere, însă deocamdată nu există riscul ca gospodăriile populaţiei să fie afectate.

Autorităţile au instituit Cod Portocaliu de inundaţii pe râul Prut până la ora 17,00.

”În contextul fenomenelor de vreme rea care s-au manifestat în majoritatea judeţelor ţării, în intervalul 06.05.2019, ora 14.00 – 08.05.2019, ora 07.00, pompierii au intervenit 24h/24h în sprijinul populaţiei şi autorităţilor din zonele afectate”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Efectele au fost înregistrate în 11 judeţe – Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceavaşi Vaslui, iar misiunile salvatorilor au vizat evacuarea apei din 38 subsoluri şi 262 gospodării ale cetăţenilor, fiind afectate 45 locuinţe.

Au fost evacuate preventiv 9 persoane din zonele unde exista risc iminent de proaducere a inundațiilor.

La acest moment, nu mai sunt semnalate situații deosebite care să pună în pericol populația. Singura intervenție în desfășurare are loc în localitatea Negri din județul Bacău, unde pompierii acționează cu motopompe pentru evacuarea apei din două curț, mai precizează pompierii.

Cinci comune din judeţul Bistriţa-Năsăud au fost afectate de inundaţii în urma ploilor abundente, potrivit bilanţului transmis miercuri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), codul portocaliu hidrologic emis pentru această zonă a ţării expirând la ora 6,00 dimineaţa.

În comuna Budacu de Jos, au fost inundate trei case, 26 de fântâni, 80 de hectare de teren arabil, 16 podeţe, 8,8 kilometri de drum agricol şi o stradă pe o lungime de aproximativ un kilometru. De asemenea, opt anexe şi un acoperiş de bloc au fost afectate.

Drumul judeţean 172D a fost inundat pe o porţiune de 250 metri, iar în comuna Cetate apa a acoperit un teren arabil pe o suprafaţă de 0,45 hectare.

În comuna Ilva Mică, două locuinţe au fost avariate, iar anexele unei gospodării, două străzi şi 1,6 kilometri de drum comunal au fost inundate.

În comuna Mărişelu, s-au raportat 19 fântâni şi cinci hectare de teren arabil inundate, iar în comuna Şieu Odorhei au fost afectate două poduri şi au fost inundate şase fântâni.