Astfel, în localitatea Ohaba Lungă sunt afectate de viitură 17 case, 30 curţi şi o stradă.

„Pompierii au salvat cu bărcile patru persoane vârstnice care erau izolate în locuinţe din cauza apei. Acestea au fost transportate în siguranţă la dispensarul din localitate, unde vor rămâne până la scăderea nivelului apei”, arată IGSU.

În localitatea Lăpuşnic, drumul comunal 93 a fost blocat din cauza apei de pe carosabil, iar o persoană a fost salvată după ce autoturismul în care se afla a fost surprins de viitură.

Pompierii acţionează, în continuare, în localităţile Remetea-Luncă, Babşa şi Ierşnic pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate

„Ca urmare a creşterii cotelor pârâului Miniş şi a râului Bega, în zona localităţii Babşa se acţionează preventiv pentru supraînălţarea digului de protecţie cu saci de nisip. La faţa locului se află pompieri, angajaţi ai primăriei şi ai Administraţiei Bazinale de Apă Banat. La nivelul ISU Timiş a fost activată grupa operativă şi au fost suplimentate echipajele de intervenţie din teren”, mai arată IGSU.

Salvatorii sfătuiesc cetăţenii din zonele vizate de inundaţii să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora.

Hidrologii au emis, joi, atenţionare cod roşu de inundaţii pentru râuri din judeţul Timiş, unde din cauza viiturilor formate în amonte sunt posibile depăşiri ale cotelor de pericol în special pe râul Bega.