UE a respins criticile venite din unele state membre (Germania, în special) privind faptul că achiziționarea vaccinului la nivelul blocului comunitar nu a reușit să asigure suficiente doze pentru a permite un start rapid al vaccinării. Într-o scrisoare adresată parlamentarilor germani, consultată de Financial Times, Jörg Wojahn, reprezentantul UE la Berlin, a descris acuzațiile ca fiind “lipsite de sens”.

“Însăși statele membre decid cu privire la achiziționarea vaccinurilor; ele sunt, de asemenea, cele care plătesc. Nu UE plătește pentru vaccinuri”, a mai susținut Wojahn.

Financial Times amintește că în urma rezultatelor preliminare încurajatoare din primele studii efectuate la 1 iulie, Marea Britanie și SUA au semnat acorduri de aprovizionare cu BioNTech și Pfizer în termen de 20 de zile. La începutul lunii iunie, Banca Europeană de Investiții a fost de acord să acorde un împrumut de 100 milioane de euro către BioNTech, dar UE a finalizat un contract de furnizare cu compania abia pe 11 noiembrie. Investițiile făcute de UE pentru a ajuta companiile să acopere costurile inițiale par să fi fost relativ modeste în comparație cu cele convenite de SUA.

Wojahn a declarat că UE a pre-finanțat capacitatea de producție de vaccinuri cu aproximativ 2 miliarde de euro în vară și începutul toamnei. SUA au cheltuit peste 12 miliarde de dolari, din care mai mult de o treime din sumă a fost acordată doar către Moderna.

Marea Britanie a vaccinat mai mult de 1 milion de oameni, iar până pe 5 ianuarie, Germania a vaccinat doar 367 de mii, Spania 139 de mii și Franța doar cinci mii. La nivel internațional, cele mai multe vaccinări s-au produs în SUA, cu peste cinci milioane până pe 6 ianuarie. La final de decembrie, China vaccinase peste patru milioane de persoane.

În România, potrivit datelor transmise de autorități ieri, în intervalul 27 decembrie-7 ianuarie au fost vaccinate 76.400 de persoane.

Vaccinarea în alte țări, potrivit datelor existente: Italia – 307.182, Polonia-140.226, Arabia Saudită-100.000, Danemarca-63.312, Portugalia-32.000, Ungaria-21.000, Norvegia-4.036, Irlanda-4.000, Belgia-700.

Reprezentantul UE la Berlin a mai afirmat că “negocierile au avut loc într-un moment în care nici măcar nu era sigur că vaccinul Pfizer/BioNTech va avea eficacitatea necesară și că va fi primul produs care va fi aprobat în 2020. Dacă acest lucru ar fi fost evident în mod obiectiv într-un stadiu atât de timpuriu, întreaga lume ar fi investit în BioNTech și în capacitățile de producție pentru acest vaccin și compania nu s-ar confrunta cu probleme de livrare astăzi“.