Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece şi îngheţ la sol, care va fi valabilă de miercuri, până vineri, în toată ţara.

Astfel, în intervalul 1 aprilie, ora 10:00 – 3 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, îndeosebi în timpul nopţilor şi al dimineţilor, când se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade, mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

Se va produce brumă şi local îngheţ la sol.

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 aprilie, vântul va mai prezenta unele intensificări în regiunile sudice, amplificând senzaţia de frig, iar în extremitatea de sud-vest a ţării, local, se vor semnala precipitaţii slabe mixte, avertizează meteorologii.