Apărătorul principalului suspect al crimelor din Caracal arată că Dincă are o atitudine cooperantă cu anchetatorii, chiar dacă unii au dubii în privinţa informaţiilor pe care le furnizează.

„Că poate a mai şi minţit, sigur că orice inculpat, chiar şi în caz de furt şi nu numai în caz de omor – se mai minte, nu e un caz unic când un inculpat minte. Se poate să nu spună adevărul 100%”, a spus acesta.

Lascoschi mai arată că suspectul s-a plâns, în cursul anchetei, că este obosit.

„El era obosit de atunci, este foarte obositor acolo. Sunt nişte condiţii foarte grele acolo pentru toată lumea – şi pentru poliţiştii, şi pentru inculpat, şi pentru avocat. Primeşte apă, dar se încălzeşte şi este o problemă. Nu au frigider acolo şi se bea apă caldă, cum am băut şi eu. Sper să îşi facă ceaiuri. Ceai se poate bea, apă nu se mai poate bea la un moment dat. (…) Nu am avut discuţii lungi, am discutat foarte puţin. Nu e un tip vorbăreţ. Mai mult când voia el să vorbească cu mine, atunci vorbea. Aşa s-a derulat situaţia. S-a plâns că e obosit. Era obosit de atunci”, a mai spus avocatul.

Avocatul lui Dincă spune că suspectul primeşte apă caldă: E o problemă. Sunt condiţii grele acolo

Avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, a declarat că toţi cei care participă la cercetările din casa suspectului crimelor din Caracal lucrează în condiţii „grele” şi a subliniat că Dincă primeşte apă, dar aceasta se încălzeşte, ceea ce este o problemă.

„El era obosit de atunci, este foarte obositor acolo. Sunt nişte condiţii foarte grele acolo pentru toată lumea – şi pentru poliţiştii, şi pentru inculpat, şi pentru avocat. (…) Primeşte apă, dar se încălzeşte şi este o problemă. Nu au frigider acolo şi se bea apă caldă, cum am băut şi eu. Sper să îşi facă ceaiuri. Ceai se poate bea, apă nu se mai poate bea la un moment dat”, a spus avocatul, la Antena3.

Anchetatorii au mers şi miercuri la casa lui Gheorghe Dincă, pentru a căuta noi probe.