Încăierare ca-n filme, în fața unui restaurant din Ploiești. Protagoniști au fost patru bărbați – între care un fost angajat al localului, dat afară după ce ar fi jignit-o pe fiica patronului.

Tânărul a venit însoțit de fratele său. Ceilalți doi bărbați, cetățeni străini, se ocupă de administrarea localului. Indivizii s-au lovit la început cu pumnii și picioarele, după care au pus mâna pe bâte și cuțite.
Iar mașina fostului angajat, parcată în fața localului, a fost vandalizată.

Disputa ar fi pornit de la un fost angajat al localului, care a fost dat afară. Ca să se răzbune, bărbatul comanda mâncare la fostul loc de muncă, însă nu onora comenzile. După bătaia din stradă, trei dintre scandalagii, cu vârste între 23 şi 28 de ani, au ajuns la spital.

Maria Magdalena Rădulescu- purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie. Geamurile portierelor autoturismului unuia dintre bărbaţi au fost distruse.”

Scandalul a fost oprit de oamenii legii. Autoturismul distrus, parcat chiar în fața localului, a rămas fără geamuri, iar caroseria a fost îndoită. Proprietarul este chiar unul dintre cei care a pornit, împreună cu fratele său, disputa.

Violeta Tănase – purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești: „Toţi trei prezintă traumatisme cranio cerebrale, unul dintre ei are şi plagă la nivel cranian, doi mai au traumatisme toracice şi unul dintre ei traumatisme la nivelul coapsei, sunt în curs de investigare. Nu par să aibă leziuni care să le pună viaţa în pericol.”

Cei patru indivizi sunt cercetaţi acum de poliţiştii din Ploieşti pentru distrugere, loviri şi alte violențe.