Premierul britanic Boris Johnson a parodiat marţi o secvenţă din filmul ”Love actually”, cu două zile înaintea alegerilor legislative din Marea Britanie, demers care i-a atras critici dure din partea actorului Hugh Grant, vedeta acestei comedii romantice şi un oponent vocal al Brexitului, informează AFP.

Videoclipul publicat pe Twitter îl înfăţişează pe Boris Johnson sunând la uşa unei votante, căreia îi promite, prin intermediul mesajelor scrise pe pancarte, că ”la anul pe vremea acesta, cu puţin noroc, Brexitul va fi finalizat (dacă Parlamentul nu îl blochează din nou)”, potrivit Agerpres.

Politicianul britanic parodiază o secvenţă din comedia romantică lansată în 2013 şi regizată de Richard Curtis, în care actorul Andrew Lincoln transmitea, cu ajutorul pancartelor, un mesaj silenţios femeii de care era îndrăgostit.

Boris Johnson o îndeamnă pe alegătoarea din videoclip să voteze pentru partidul său pentru ca formaţiunea politică să obţină o majoritate confortabilă în Parlament şi să poată ”realiza Brexitul”, sloganul de campanie al politicianului.

“Mi s-a părut că este destul de bine făcută (…), dar este evident că Partidul Conservator are foarte mulţi bani. E posibil ca rublele să meargă în această direcţie”, a reacţionat Hugh Grant, făcând aluzie la acuzaţiile care privesc finanţarea rusă a Partidului Conservator.

“Dar am remarcat că nu foloseşte una dintre pancartele pe care Andrew Lincoln o ţine în film şi care spune ‘Pentru că este Crăciunul, spui adevărul'”, a adăugat pentru BBC Hugh Grant, care interpretează rolul unui premier britanic în acest film.

“Mă întreb dacă responsabilii din domeniul comunicării ai Partidului Conservator s-au gândit că nu ar fi oportun în mâinile lui Boris Johnson”, a mai spus actorul.

Dat câştigător de către sondaje, Boris Johnson este deseori criticat pentru relaţia sa cu adevărul. Cu prilejul unei dezbateri televizate din cadrul campaniei electorale, publicul a izbucnit în râs când premierul a răspuns ”da” la întrebarea ”este important adevărul?”.

Fercvent opozant al Brexitului, Hugh Grant îndeamnă alegătorii să-şi ofere votul candidatului pro-european din circumscripţia lor pentru a stopa astfel Brexitul.