Rămași în Capitala care s-a topit ieri de căldură, bucureștenii au căutat azi-noapte să se răcorească. După lăsarea întunericului, când soarele nu mai ardea, iar vântul adia plăcut, oamenii au luat cu asalt terasele și parcurile.

 

Plaja a fost înlocuită cu aleile de lângă lacuri. Și, în lipsa valurilor mării, mulți s-au mulțumit cu spectacolul fântânilor arteziene.

Departe de litoral, dar cu gândul la briza mării, mulţi bucureşteni s-au refugiat azi-noapte lângă fântânile arteziene din Piaţa Unirii din Capitală, care au oferit un spectacol plin de culoare. Iar cadrul a fost perfect pentru cei pasionaţi de fotografie.

Fată: ”În sfârşit a venit vara şi asta mă bucura foarte mult, abia aşteptăm o vreme ca asta, mi se pare chiar ok acum seara, e plăcut să te plimbi că adie puţin vântul. Am venit aici pentru poze, eu sunt pasionată de poze şi aici ies foarte bine.”

Şi cei mici au fost încântaţi de o plimbare sub clar de lună.

Copil: “Este destul de drăguţ, mai ales că au pornit şi luminiţele de la fântâni. E foarte drăguţ când ne plimbam noaptea.”

Alţii au ales să o ia la pas ori cu trotineta sau cu bicicleta prin parc, pe malul lacului.

Fată: “A fost extraordinar de cald, acum e mai bine, sincer ne-am fi dorit să fim la mare pe căldura asta, dar nu am ajuns.”

Pentru că a fost ultima noapte din acest weekend cu temperaturi ridicate, cei care au vrut să scape de căldură au ieşit la o terasă, iar primul lucru pe care l-au comandat a fost o băutură rece.

Bărbat: “Foarte cald, foarte plăcut, chiar e timp de stat la terasa. Primul weekend, că până acum a plouat şi nu prea am avut nicio stare să ieşim să facem nimic, acum că e şi vremea plăcută, e în favoarea noastră să ieşim. Mai bine noaptea ca e puţin mai răcoare totuşi.”

Astăzi, în Bucureşti, sunt anunţate din nou peste 30 de grade Celsius.