Consiliul UE, condus în a doua jumătate a anului 2022 de Cehia, a stabilit calendarul privind decizia de aderare la Schengen pentru trei state comunitare – România, Bulgaria şi Croaţia, arată europarlamentarul USR Vlad Gheorghe, potrivit News.ro.

Vor fi două reuniuni europene în luna noiembrie, iar votul decisiv va avea loc pe 9 decembrie în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

„Am primit de la preşedinţia Cehiei a Consiliului UE felicitări pentru reuşita vizitelor de verificare privind condiţiile Schengen din ţara noastră, precum şi calendarul pentru decizia de aderare a României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul unic european”, scrie eurodeputatul USR Vlad Gheorghe într-o postare pe Facebook.

„Pe 9 noiembrie, preşedinţia cehă a Consiliului UE va informa Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) despre aceste vizite şi rezultatele pozitive – cele din România ne privesc direct, mai ales că din 2011 numai rezultate pozitive avem, dar nu suntem încă în Schengen. Vă amintesc că Olanda ceruse aceste noi vizite, pentru ”informaţii actualizate” despre modul în care România îndeplineşte condiţiile de aderare. COREPER va primi raportul acestor vizite la întâlnirea din noiembrie”, explică Vlad Gheorghe.

Pe 15 noiembrie, concluziile vor fi prezentate şi la întâlnirea de pregătire a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne ( JAI – consiliul ce reuneşte miniştrii justiţiei şi Afacerilor Interne ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene)

„Pe 8 şi 9 decembrie se reuneşte Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne şi vom avea o decizie privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen. România merită să fie în Schengen, îndeplinim toate condiţiile impuse tuturor celorlalte state membre şi românii au stat de-ajuns la cozi prin Europa”, conchide europarlamentarul USR.