Un cutremur puternic s-a produs, joi dimineață, în România, fiind simțit și la București.

Seismul a fost anunțat, inițial, ca având 5,5 grade pe scara Richter, dar apoi a fost revizuit la 5,2, iar la o a doua revizuire s-a anunțat că a avut 5,3 grade. La a treia revizuire, INFP a anunțat că seismul a avut 5,4 grade. 

Cutremurul, cel mai mare din ultimii patru ani, s-a produs la o adâncime de 148,7 km, la prima revizuire fiind anunțat la 140 de km adâncime, iar la a doua la 147,5 de km.

Cutremurul s-a produs la 69km NE de Ploieşti, 76km E de Braşov, 114km V de Brăila, 117km V de Galaţi, 118km N de Bucureşti, 126km S de Bacău, 148km NE de Piteşti, 183km N de Ruse, 190km E de Sibiu, 206km SV de Iaşi.

Nu au fost semnalate pagube materiale sau victime

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat că în primele minute de după producerea cutremurului nu s-au primit apeluri la 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.

IGSU a transmis, apoi, precizări legate de mesajele RO-Alert. “În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora”, au punctat reprezentanții IGSU.

IGSU a precizat că “ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență).”

Și miercuri s-a produs un cutremur în zona seismică Vrancea, la ora 6:22. Seismul a avut o magnitudine de 3,1 grade, la adâncimea de 107.9 km.

Cutremurul de miercuri s-a produs la 80km E de Brasov, 95km S de Bacau, 98km NE de Ploiesti, 114km V de Galati, 117km NV de Braila, 149km N de Bucuresti, 169km NE de Pitesti, 176km SV de Iasi, 193km E de Sibiu, 214km N de Ruse.