Premierul se va schimba între PSD și PNL, au decis marți seară liberalii, dar în anumite condiții. Decizia s-a luat după o nouă întâlnire între PSD, PNL, UDMR şi minorităţi a avut loc la Parlament, într-o altă încercare de a soluționa criza politică

52 dintre liderii liberali au votat pentru rotația premierului. Au fost doar două voturi împotrivă și patru abțineri.

În dezbateri, cei mai mulți lideri PNL au agreat instituirea premierului rotativ, dar numai cu condiția ca prima data acesta să fie de la PNL. Au fost și lideri care au cerut ca mandatul de negociere pentru funcția de premier sa fie “flexibil” și să poată fi discutate mai multe nume, nu doar Florin Cițu.

Gheorghe Falcă a spus chiar explicit ca PSD nu l-ar vota, și astfel se vor bloca iar negocierile, arată surse din tabăra liberală. Emil Boc e primul care a cerut acest mandat flexibil, in discuții.

Florin Cîțu a fost și criticat în această ședință, pentru modul în care a purtat negocierile și pentru că a dat de ințeles că ar ceda funcția de premier către PSD. Potrivit unor surse politice, Florin Cîțu ar fi fost acuzat voalat ca și-a pus propriile interese înaintea partidului.

 

Florin Cîțu ar fi fost de acord în ultima discuție față în față cu Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor ca funcția de premier să ajungă, prin rotație, și la PNL și la PSD. Iar primii ar putea fi chiar social-democrații. Potrivit unor surse politice, mandatul fiecărui premier ar putea fi de un an și jumătate sau doi ani. Rotația ar fi soluția de compromis între liberali și social-democrați, deși PNL ar dori să o evite.

Lucian Bode, prim vicepreședinte PNL: „Opinia mea este ca PNL să dea primul-ministru, chiar dacă vom avea o decizie în ceea ce priveşte rotaţia. Mai avem o decizie a Biroului Politic Național, în unanimitate, care spune că Nicolae Ciucă e propunerea PNL”.

Numai că Florin Cîțu și-ar dori ca el să rămână în fruntea guvernului.

Florin Cîțu: „PNL, noi vrem să dăm primul premier. Pentru domnul Nicolae Ciucă a fost dat un vot pentru un Guvern minoritar, PNL-UDMR, acela a fost votul”.

La Cotroceni va ajunge însă o singură propunere de premier din partea celor trei partide.

Marcel Ciolacu: „PSD a luat o decizie că este de acord cu acest sistem rotativ. Să vină domnul Ciucă prim-ministru pentru următorii trei ani este exclus”.

Social-democrații și liberalii nu au finalizat nici programul de guvernare, așa că un guvern cu atribuții depline este încă departe.