Omul de afaceri George Copos riscă să se întoarcă după gratii.

Eliberat condiţionat după ce a stat închis deja 400 de zile, a fost trimis din nou în judecată: de această dată, tocmai pentru modul în care a obţinut eliberarea înainte de termen. Copos este acuzat că s-ar fi folosit de o carte pe care nu ar fi scris-o el.

George Copos a fost trimis în judecată, susțin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru acuzația de instigare la abuz în serviciu.

Practic, de ani buni, procurorii îl cercetau pe George Copos într-un dosar în care era acuzat c-ar fi plagiat lucrarea unui istoric, lucrare pe care ar fi folosit-o apoi în fața comisiei pentru eliberare condiționată de la penitenciar, ca să mai câștige 30 de zile de libertatea.

El a fost eliberat în 2015, după ce ar fi ispășit circa 400 de zile de detenție.

George Copos ar fi copiat mare parte din structura unei lucrări similare semnată de istoricul Cătălin Parfene.

Fostul patron al echipei de fotbal Rapid este acuzat, astfel, că ar fi instigat comisia pentru eliberare condiționată să-i ofere acel plus de 30 de zile de libertate, susținând, conform procurorilor, în mod mincinos că el ar fi autorul cărții.

George Copos a refuzat să comenteze acuzațiile, iar avocații săi susțin că este nevinovat.