Un proiect de lege cu privire la organizarea unui nou referendum asupra independenţa Scoţiei urmează să fie depus până la sfârşitul anului viitor, a anunţat premierul scoţian Nicolas Sturgeon.

Guvernul scoţian, care susţine independenţa provinciei britanice, a suspendat în martie proiecte în vederea acestei consultări, din cauza crizei COVID-19.

”Înaintea încheierii acestei legislaturi noi vom publica un proiect de lege care va stabili termenii şi datele unui refrendum asupra independenţei şi ce întrebare le va fi pusă cetăţenilor în acest referendum”, a anunţat Nicola Sturgeon, pptrivit News.ro.

 

În iulie, pemierul britanic Boris Johnson a exclus eventualitatea autorizării organizării unui nou referendum privind independenţa Scoţiei.

 

În 2014, într-un prim referendum, 55% dintre scoţeinii care s-au prezentat la urne au votat împotriva independenţei, însă sondajele le sunt mult mai favorabile naţionaliştilor în prezent.
Un sondaj Panelbase realizat pentru Sunday Times în iulie a arătat că 54% dintre alegătorii scoţieni sprijină independenţa, în timp ce o majoritate crede de asemenea că administraţia locală a lui Sturgeon a gestionat pandemia de coronavirus mai bine decât guvernul lui Johnson.

 

“Pentru mulţi naţionalişti, ultimele trei luni au exemplificat cum ar putea Scoţia să se guverneze mai bine ca o ţară mică, independentă”, a scris John Curtice, politolog la Universitatea Strathclyde, în ziar.

 

Sturgeon a cerut un referendum pentru independenţă după ce Marea Britanie a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, în urma referendumului pentru Brexit din 2016. Ea susţine că Scoţia este scoasă din UE împotriva voinţei sale.

 

Johnson a exclus un alt referendum, insistând că problema a fost soluţionată cu votul din 2014 “o dată într-o generaţie”, când 55% s-au opus independenţei.

 

La referendumul pentru Brexit din 2016, 62% dintre alegătorii scoţieni au optat să rămână în UE, în timp ce în Marea Britanie, 52% s-au pronunţat pentru Brexit.