Autorizaţia oferită de autorităţile chiliene pentru foraje ce vizează localizarea unei comori care ar fi fost ascunsă de piraţi în secolul al XVIII-lea pe insula Robinson Crusoe din Oceanul Pacific a generat polemici în această ţară.

Mai ales că zona menţionată este protejată. Corporaţia naţională forestieră (CONAF) a anunţat marţi că a autorizat pentru prima dată utilizarea unor utilaje de foraj în această zonă protejată, la solicitarea antreprenorului şi cercetătorului american Bernard Keiser, relatează Agerpres, citând AFP.

În vârstă de 69 de ani, americanul caută de peste două decenii o comoară prezumtivă, ce ar conţine mai multe tone de aur şi bijuterii şi care ar fi fost îngropată pe acea insulă de către piraţi în 1714.

Insula Robinson Crusoe face parte alături de insula Alexander Selkirk din arhipelagul Juan Fernandez, situat la aproximativ 700 de kilometri de coastele chiliene, clasat pe lista Parcurilor Naţionale din 1935 şi declarat Rezervaţie Mondială a Biosferei de către UNESCO în 1977.

Până acum, Bernard Keiser nu fusese autorizat decât să folosească forţa umană pentru a-şi realiza cercetările. De acum, el va putea să utilizeze şi un utilaj pentru a săpa pe “un teren cu dimensiunile de 20 x 20 de metri (400 metri pătraţi), ce a fost studiat în mod corespunzător şi aprobat de organismele competente”, au anunţat reprezentanţii CONAF într-un comunicat.

Însă, potrivit Consiliului Parcurilor Naţionale, această autorizaţie încalcă o normă în vigoare pentru acest tip de parcuri şi care interzice extragerea din sol a unor cantităţi de humus, turbă, nisip, pietriş şi a unor straturi de sol.

Bernard Keiser, antreprenor prosper care a lucrat pentru NASA, şi-a început cercetările în 1998 pe baza unor documente originale din debutul secolului al XVIII-lea, moştenite de foşti locuitori ai insulei, pe care le-a comparat apoi cu arhive istorice din Spania şi Marea Britanie.

După cercetări de două decenii, finanţate din averea personală, el a descoperit câteva obiecte, precum nasturi din argint şi cioburi de porţelan chinezesc, care au alimentat teoria sa potrivit căreia marinarii europeni au folosit acel teritoriu izolat ca refugiu şi ascunzătoare pe rutele maritime din Pacificul de Sud.

Căutările sale s-au concentrat pe zona “Portul Englezilor”, aflată în vestul insulei, devenită celebră graţie literaturii: un marinar scoţian abandonat acolo în debutul secolului al XVIII-lea, Alexander Selkirk, a petrecut patru ani singur pe insulă şi l-a inspirat pe Daniel Defoe (1660-1731) să scrie celebrul său roman “Robinson Crusoe”.