Degradarea panourilor de informare și lipsa sistemelor anti-orbire de pe autostrada A1 Arad-Nădlac le dau bătăi de cap polițiștilor de la autostrăzi şi sunt un real pericol pentru şoferi.

În decurs de 6 luni, firma care se ocupă de întreținerea şoselei a primit sancţiuni în valoare de 15.000 de lei.

Situaţia nu s-a schimbat însă, iar polițiștii de la rutieră au ajuns să facă uneori haz de necaz pe rețelele de socializare.

Panourile informative de pe marginea autostrăzii Arad-Nădlac sunt incomplete de luni de zile. Practic, şoferii care circulă prin zonă nu văd unde sunt ieşirile de pe autostradă, pentru că lipsesc fâșii de tablă.

Șofer: „Sigur este pericol, pentru că se pot întâmpla multe accidente.”

Pe distanţe mari, au dispărut şi panourile antiorbire de pe mijlocul autostrăzii.

Șofer: „Pe timp de noapte, sau mai ales pe timp de ploaie, este foarte periculos chiar te orbeşte din față. Este foarte foarte periculos, noi cam ştim, dar sunt mulţi străini şi nu au de unde să ştie”

Valer Kovacs, agent şef poliţia autostrăzi: „Lipsa panourilor de informare şi lipsa sistemelor de antiorbire, şi lipsa dispozitivelor optice reflectorizante sunt un real pericol pentru şoferii care circulă în special noaptea, şi pe timp de zi, lipsa panourilor informative pe centura Aradului sunt un real pericol, pentru că pot induce în eroare şoferii.”

Poliţiştii rutieri au luat legătura cu administratorul autostrăzii şi, de la avertismente, s-a ajuns la amenzi.

Polițist: „Aici avem procesele verbale pentru toate neregulile constatate pe autostrada, în valoare de peste 15.000 de lei în decurs de 6 luni.”

Alina Sabou, purtător de cuvânt DRDP Timişoara: „Panourile au fost afectate de accidente sau de fenomene meteorologice, tot din cauza accidentelor şi a vântului puternic, a căldurii de peste vară sau a îngheţului de peste iarnă, s-au degradat şi o parte din panourile antiorbire. Reamplasarea lor se va finaliza în această săptămână. Elementele antiorbire se vor completa şi înlocui etapizat.”

Până atunci, şoferii care nu cunosc foarte bine zona merg pe ghicite.