Fostul premier Petre Roman s-a retras de pe lista de consilieri generali ai Municipiului București, după eșecul Gabrielei Firea la alegerile locale din 27 septembrie.

”Eu trebuia să preiau președinția Comisiei de Urbanism și să pun în aplicare două proiecte. Ea nu a ajuns primar general, nu există majoritate PSD. Am avut o întâlnire și am constatat că nu are sens să merg mai departe” – a confirmat Petre Roman.

Fostul premier a mai precizat că nu și-a dorit niciodată să intre ”în intimitatea Partidului Social Democrat”, scopul lui fiind, de fapt, promovarea unor proiecte pentru București.

”Am afirmat foarte clar că nu am nicio intenție să intru în intimitatea PSD. Obiectivul meu era să promovez două proiecte – ”Bucureștiul respiră”, un program complex, și al doilea era despre valorificarea unor zone urbanistice de calitate europeană în București. M-am retras.” – a mai spus Petre Roman.

Recent, Gabriela Firea a declarat că i-ar fi fost aproape imposibil să exercite un al doilea mandat, în condiţiile în care majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti a fost câștigată la ultimele alegeri de PNL, USR şi PLUS, respectiv alianţa de dreapta.

Iar Petre Roman nu este singurul care a demisionat din echipa promovată de PSD și Gabriela Firea la scrutinul din 27 septembrie.

În aceeași întâlnire dintre Roman și liderul PSD București și-au mai anunțat retragerea din posturile de consilieri generali ai Capitalei și Cornel Dinu și Daniel Pancu – cei doi invocând motive legate de continuarea activitatății sportive.

Rezultate finale alegeri locale 2020 Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va fi format din PSD, USR PLUS, PNL şi PMP, singurele care au trecut pragul electoral, potrivit datelor finale anunţate de către Biroul Electoral Municipal.

PSD are 20 dintre cele 55 de mandate de consilieri, u