Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că temperaturile vor ajunge de la 30 de grade joi la 8 grade vineri. De asemenea, ANM a emis miercuri o informare de ploi, vânt și frig, valabilă la nivelul întregii ţări de joi până sâmbătă dimineaţa.

Începând de joi dimineață până vineri dimineață, vremea se va menține mult mai caldă decât ar fi normal la începutul lunii octombrie, astfel că maxima termică va fi de 29…30 de grade.

Joi, cerul va fi variabil pe parcursul zilei, apoi înnorările se vor accentua și temporar va ploua. Vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul nopții. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 13 grade.

De vineri dimineață până sâmbătă dimineață, vremea se va răci semnificativ față de intervalul anterior, astfel încât valorile termice diurne se vor situa sub cele caracteristice perioadei.

Temperatura maximă va fi de 14…16 grade, iar cea minimă de 8…9 grade.

Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei, când și vântul va avea unele intensificări. Cantitățile de apă cumulate pot fi însemnate.
ANM, informare meteo: Trei zile de ploi în toată ţara, vânt și frig

În perioada 3 octombrie, ora 4.00 – 5 octombrie, ora 9.00, se anunță ploi moderate cantitativ, fenomene de instabilitate atmosferică, intensificări temporare ale vântului și răcire accentuată.

Aria ploilor va fi în extindere dinspre vest și va cuprinde treptat toată țara.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp, izolat 40 l/mp.

Vor fi și perioade cu fenomene specifice instabilității atmosferice, în a doua parte a zilei de joi, 3 octombrie, în special în Transilvania și Moldova, apoi și în regiunile sud-estice. Se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat, posibil, vijelii și grindină.

Vântul va avea local și temporar intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Vremea se va răci semnificativ pe parcursul zilei de joi (3 octombrie) în vest și nord-vest, iar vineri (4 octombrie) și în restul teritoriului.