Marți seară a fost agitaţie şi pe Aeroportul Otopeni, unde lotul de kaiac-canoe s-a întors din Italia, de la un turneu de pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Deşi antrenamentele ar fi trebuit să se termine luna viitoare, din cauza înmulţirii cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus în Peninsulă, sportivii au fost nevoiţi să revină acasă.

Doar că nici aici nu sunt primiţi cu braţele deschise de toată lumea. Angajaţii bazei sportive din Snagov, unde ar trebui să continue antrenamentele, au anunţat că nu vor să mai vină la muncă, de frică să nu se îmbolnăvească, și că vor lăsa baza goală.

Delegaţia de kaiac-canoe a României s-a întors din cantonamentul organizat în Italia cu o lună mai devreme, ca o măsură de precauţie faţă de îmbolnăvirea cu coronavirus. Sportivii vor fi testaţi şi au fost anunţaţi că vor sta o perioadă în carantină.

Diba Constantin: „Nu are nimeni nimic, nu e absolut nimic. Aici e valvă foarte mare. Nu are nimeni nimic, toată lumea e ok. Am stat în sud din fericire şi am reuşit să ne ferim. Noi am plecat preventiv, din simplul fapt că se anunţă că va intra în carantină toată ţara.”

Atleţii vor să continue pregătirea pentru Jocurile Olimpice, însă angajaţii Complexului Sportiv Naţional Snagov s-au plâns că le este frică să vină la munca şi au anunţat că vor lăsa baza goală. Sindicatul Naţional Sport şi Tineret a atras atenţia că exista un risc major pentru salariaţii Complexului sportiv de expunere la coronavirus.

Robert Jitaru, Complexul Sportiv Naţional Snagov: „Ne-am întors ca să fim siguri că nu e nicio problemă, că vom putea continua în ţară pregătirea cât se poate de bine.”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că nu a existat pericolul infectării cu coronavirus pentru lotul de kaiac-canoe.

Florin Popescu antrenor caiac: „Nu vor să vină să ne servească? Asta este decizia lor, noi mergem în cantonament şi ne vedem de treabă pentru că avem Olimpiada şi în ţară este cald şi putem să facem pregătire normală din câte am vorbit sunt camerele pregătite şi suntem aşteptaţi”.

Odată cu canotorii, aseară s-au întors din Italia şi 8 pugilişti care au participat la un turneu de pregătire pentru Jocurile Olimpice, alături de boxeri din alte 11 ţări.

Turneul de box a avut loc în localitatea Assisi, din Regiunea Umbria a Italiei şi ar fi trebui să se încheie peste 3 zile.