Rusia s-a răzgândit și a anunţat miercuri că revine la acordul asupra exporturilor de cereale ale Ucrainei.

Rusia susține că a luat această decizie după ce a primit “garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului“, a anunţat Ministerul Apărării rus pe Telegram.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat puţin mai devreme reluarea exporturilor de cereale ucrainene miercuri, la prânz, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.

“În urma discuţiei mele cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, ieri (marţi), expedierile de cereale vor continua începând de astăzi la prânz“, a declarat Erdogan.

Potrivit preşedintelui turc, care a făcut acest anunţ în faţa grupului parlamentar al partidului său, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a apelat telefonic pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate “ca înainte”, începând de la orele 09:00 GMT.

Erdogan, care a avut marţi o convorbire la telefon cu omologul său rus, urmează să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei de miercuri, a confirmat el.

Şeful statului turc a mai declarat, potrivit dpa, că naţiunile sărace din Africa vor avea prioritate la primirea de cereale ucrainene.

Rusia şi-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, invocând atacul ucrainean cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.

Moscova a avertizat luni asupra ”pericolului” continuării navigaţiei fără acordul său şi a cerut Ucrainei să garanteze securitatea respectivului culoar maritim.