Sezonul uraganelor în Oceanul Atlantic din acest an a dărâmat mai multe recorduri în ce privește numărul de uragane și furtuni, dar pare că în această săptămână și Europa va avea parte de un episod de furtună tropicală – Grecia este lovită, vineri, de un uragan mediteranean, relatează CNN.

Acest tip de furtună are caracteristici similare cu uraganele și taifunurile. Uraganele mediteraneene, însă, se formează în ape mai reci și se mișcă dinspre vest spre est, spre deosebire de uraganele care se formează în Atlantic.

Denumit „Ianos”, uraganul mediteranean va lovi vestul Greciei vineri și ar putea să fie cel mai puternic astfel de fenomen meteo din Europa. Furtuna pare că devine mai puternică, iar imaginile din satelit arată că începe să semene cu uraganele care lovest period sudul și Coasta de Est a Statelor Unite.

Viteza vântului produsă de Ianos este de 90 de kilometri pe oră, însă ea urmează să crească înainte să lovească țărmul, ajungând și la forțe și viteze similare uraganelor americane – 120 de kilometri pe oră sau mai mult.

Temperaturile la suprafața apei sunt și ele mai crescute în acea parte a Mării Mediterane, fapt ce face ca furtuna să devină și mai puternică. Conform institutelor meteorologice europene și Organizației Meteorologice Mondiale, ciclonul va duce la creșteri mari ale precipitațiilor în unele zone.

Serviciul meteorologic al Greciei a emis atenționări de vreme severă – vânt puternic, precipitații în cantități mari și condiții de furtună puternică.
Schimbările climatice duc la intensificarea uraganelor mediteraneene

Conform unui studiu publicat în 2011, doar unul sau două uragane mediteraneene se produc în fiecare an. Aceste puternice furtuni apar în jurul lunilor septembrie sau octombrie, atunci când suprafața apei Mării Mediterane este încă destul caldă, însă ele se pot produce în orice parte a anului.

Suprafața apei mai caldă permite unor astfel de furtuni să semene mai mult cu uraganele tropicale, mărind viteza vântului și intensificându-le. Mai multe cercetări arată că uraganele mediteraneene vor începe să devină o problemă din ce în ce mai mare în condițiile în care planeta se încălzește accelerat din cauza poluării.

Furtuni similare au mai fost și în 2018 și în 2019 și au lovit Grecia și Egiptul, cauzând ploi abundente și inundații.